Candva am citit o carte care se numeste „Managing by values“ scrisa de Michael O’Connor. Asa de mult mi-a placut incat, intr-un an, cand am fost la conferinta AchieveGlobal din USA, m-am dus pana in Portland ca sa-l cunosc pe autor. Din cartea aceasta am sa amintesc o fraza pe care abia de doi ani o internalizez cu adevarat: „Nu am auzit pe nimeni pe patul de moarte sa regrete ca nu si-a petrecut mai multe ore la serviciu“.
In ultimul timp, in sedintele de coaching cu managerii seniori cu care lucrez am inceput sa observ cu deznadejde ca multi dintre ei sunt nefericiti. Au obtinut succesul profesional, conduc divizii sau companii cu sute sau mii de oameni. Priviti din exterior sunt oameni puternici si siguri pe ei. Pretul platit pentru aceasta este ca si-au subrezit sanatatea fizica si mentala, au divortat sau traiesc ca si cum au facut-o, nu si-au vazut copiii crescand si sunt ingroziti de faptul ca nu stiu cum sa comunice cu ei. Si asta nu este o observatie detasata a unuia care sta pe margine si isi da cu parerea. Nici vreun alt „bullshit“ american despre work life ballance.
Am fost si intr-un fel inca mai sunt si eu in filmul asta. Nu l-am vazut pe Radu, fiul meu, crescand pana pe la 5 ani pentru ca in timpul acesta eram plecat la vanzari prin tara de luni pana vineri, trei saptamani in fiecare luna. Acum am inceput sa plec iar la vanzari dar prin alte tari. Si cateodata nu reusesc sa-mi controlez nervii cauzati de oboseala si uit ca Radu si Anca n-au nici o vina. De fiecare data cand simt ca echilibrul dintre viata personala si cea profesionala nu este dezechilibrat in partea care conteaza cu adevarat, recitesc eseul „Tata uita“ scris de W. Livingston Larned:
„Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa – asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceram prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale.“
Prima lectie este despre necesitatea pastrarii unui dezechilibru dintre viata personala si cea profesionala, prima fiind prioritara.
1. Descoperirea puterii nebanuite care exista in oameni
Saptamana trecuta m-am intors de la Paris unde am fost cu Radu la un control medical. Operatia din 2009, urmata de protonterapia din 2011, au dat rezultate si tumora cerebrala de care am aflat acum doi ani, in ajunulCraciunului, s-a micsorat si se calcifiaza.
Atunci cand a ajuns prima data in spital, pe 15 decembrie 2009, Radu avea o tensiune intracraniana de 6 ori mai mare decat normalul. Pe 18 decembrie, la ora 10:00, a fost operat pe creier la Bucuresti. Pe 24 decembrie l-am scos din spital pe semnatura si cu obligatia de a-l tine la orizontala. Pe 27 decembrie l-am transportat cu ambulata aeriana in Franta. Pe 30 decembrie, a fost operat a doua oara. Pe 1 ianuarie, Radu o imbarbata pe maica-sa, spunandu-i ca se va face bine repede si ca el a decis sa se faca medic ca sa ajute copiii cu tumori pe creier. Pe 3 ianuarie a iesit din spital si ne-am plimbat prin Paris. Pe jos! Si daca puterea aceasta exista intr-un pui de om va dati seama de puterea ascunsa in oamenii mari.
Anul acesta, in primavara, Radu a intrat in faza a doua a tratamentului, in Franta. Sotia mea nu este cel mai descurcaret si infipt om pe care l-ati putea intalni. Nu stie franceza si nu este profesor. Cu toate acestea, s-a „mutat“ pentru doua luni in Franta cu fiu-meu, l-a dus la tratament, i-a facut de mancare, l-a distrat in weekend si i-a predat la romana, matematica, istorie, geografie, biologie, engleza si spaniola in asa fel incat nu a trebuit sa-i amanam anul scolar.
A doua lectie este, asadar, despre puterea nebanuita care exista in oameni si despre credinta pe care o am ca ei pot face orice, atunci cand vor cu adevarat. Goethe spunea ca: „Atunci cand cineva se dedica, providenta actioneaza de asemenea.”
2. Nu-ti abandona niciodata valorile si credintele
De prin 2006 m-am implicat activ in a da inapoi comunitatii. Am pregatit studenti, am initiat programe de internship la noi in organizatie, am donat bani pentru cei mai putin norocosi si am luat studenti in programe de mentorat. Nu m-am laudat niciodata prea mult cu asta, dar am trambitat cu mandrie faptul ca eu am ales sa raman in tara si sa fiu parte activa din schimbarea Romaniei in loc sa „dau bir cu fugitii“ ca „alti egoisti“.
In 15 decembrie 2009 mi-am blestemat alegerea si toata mandria mea s-a dus dracu’. In ianuarie 2010, dupa saptamana petrecuta in spitalul Necker din Paris, in care nu am contenit sa ma uimesc de discrepanta dintre cele doua sisteme medicale si oamenii care le compun, ne-am intors acasa. Pentru prima oara in viata mea am facut-o plin de ura si dezgust.
Mi-am jurat atunci ca pana in 2017 am sa plec din Romania pentru ca nu vreau sa-mi las copiii sa traiasca aici. Am fost pana de curand insa incapabil sa concep ca s-ar putea sa nu o fac. Din acel moment am constientizat cat de inveninat si orbit de furie eram. Am realizat in timp ca nu acesta era raspunsul. Inca mai vreau sa plec, inca mai sper sa o fac in 2017, iar copiii mei sa fie de acord cu asta. Dar pana atunci nu vreau sa devin unul dintre cei care improasca cu noroi in timp ce stau pe margine si nu fac nimic. Asa ca am reinceput sa ma implic si sa dau inapoi cate ceva societatii. Am inceput sa traiesc iar in prezent, bucurandu-ma de ceea ce am.
Intr-un discurs TED am auzit definitia fericirii care suna cam asa: Fericirea este egala cu fractia care are la numarator „Doreste-ti ceea ce ai“ si la numitor „Ai ceea ce-ti doresti“. E tare, nu? A treia lectie este, asadar, despre a nu uita niciodata ceea ce esti.
3. Urmeaza filozofia liderului inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei
Fara sustinerea colegilor mei nu as fi putut trece peste aceasta incercare din viata personala. Sunt din acest punct de vedere binecuvantat sa lucrez cu niste oameni extraordinari pe care-i iubesc. Dar mai presus de ajutorul primit, este bucuria sa observ ca atunci, ca si acum, organizatia se descurca fara mine. Pentru o lunga bucata de timp am crezut ca e bine sa fiu liderul eroic care conduce prin puterea exemplului, munceste mai mult decat oricine, isi ocroteste oamenii si-si asuma responsabilitatea deciziilor dificile.
Dupa care, undeva prin 2005, l-am rugat pe John, unul dintre partenerii din cadrul AchieveGlobal, sa conduca un audit intern in care sa intrebe oamenii ce cred despre firma si despre mine. Feedback-ul lui a fost unul dintre dusurile reci pe care le-am primit in viata mea si care m-au ajutat sa construiesc o organizatie care sa fie capabila sa performeze in absenta mea. Mi-azis: „Dan, esti cel mai important assett si cel mai important risc operational din aceasta organizatie. Oamenii te respecta si te iubesc dar sunt dependenti de tine. De fapt, ii impiedici sa progreseze. Daca tu te imbolnavesti si cazi la pat pentru 3 luni, firma aceasta se va desfiinta.“ Va dati seama cum m-am simtit? Acel moment a fost pentru mine declansatorul unei schimbari de mentalitate si filozofie. Lao Tzu, parintele taoismului spunea:
„Daca vrei sa conduci oameni, paseste in spatele lor“. Asta am facut si eu. Astazi cred cu tarie ca un lider ajunge la apogeu atunci cand este inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei pe care o conduce. Aceasta filozofie, pe care sunt convins ca multi o resping pentru ca nu sunt pregatiti sa renunte la falsul sentiment de siguranta dat de control, si-a aratat puterea rasplatindu-ma atunci cand aveam mai multa nevoie. Pentru ca, in timp ce eu eram cu Radu prin spital, organizatia isi atingea obiectivele. Pentru ca organizatia isi atingea obiectivele eu am putut sa-mi iau salariul in fiecare luna, chiar si in cele in care am fost absent din viata organizatiei. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de nedrept si gresit ar fi fost pentru colegii mei daca ceea ce i s-a intamplat lui Radu in 2009 i s-ar fi intamplat in 2005. A patra lectie este asadar, despre filozofia liderului inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei pe care o conduce.
Mi s-a spus ca modul in care am trecut prin aceasta incercare este un exemplu de tarie de caracter si leadership. Poate ca-i asa, poate ca nu. Cert este ca nestiind ce ni se poate intampla maine intr-o lume atat de imprevizibila ca cea de astazi, imi vine in minte indemnul lui Ghandi: „Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic.“ Sper ca ceea ce eu am invatat din drama prin care am trecut impreuna cu familia mea sa va fie de folos sau macar sa va faca sa va ganditi la ce faceti si cine sunteti.
Sursa: http://www.cariereonline.ro/articol/pastreaza-dezechilibrul-dintre-viata-personala-si-cea-profesionala?page=0,0
Ingredientele:
Se lasa deoparte sucul de la compot. Il vom folosi pentru a imbaia piscotul in el. Visinile de desfac si se scot samburii. Eu am gasit numai compot cu samburi, daca gasiti fara e super, scapati de o treaba migaloasa 
Glazura intarindu-se ca un strat de cioco, ar fi prea dulce si prea tare sa fie peste tot. Asa ii da doar aroma si variaza gustul final al prajiturii. E “surpriza” ce nimeresti in lingura 
